6 cai

Şase cai

NEW STYLE: pornographic music

Posted by whiteboy pe Octombrie 20, 2009

Vizionare plăcută:
PENTRU SANATATEA DVS. ŞI A CELOR DIN JUR DA-ŢI VOLUMUL LA ZERO!

Bun, ce vi se pare a fi acest videoclip, sincer?
Înţeleg, ele arată că ştiu să practice prima meserie, mai înţeleg totuşi că ele cântă, nu înţeleg ce caută poponaru` acolo şi dece piesa e semnată sub numele lui?
El spune doar 2 cuvinte în toata melodia şi arată ca un retardat, în schimb ele, parerea câtorva amici, SUNT SUPER BUNE, părere pe care o susţin, arată bine fetele, doar atât, eu sunt „băiet” serios şi fidel.
Dar mă fute deja, melodia e de căcat, dar asta va apărea la TV oare? Dacă da îmi bag pula în C.N.A., oricum mi-o bag, dar este inadmisibil aşa ceva, Paraziţii nu pot ajunge`n FM pentru că sunt vulgari(spun ei, eu zic că sunt doar sinceri), dar asta nu e vulgar! E PORNOGRAFIC.
De handicapatul de Dan Bălan ştiam, e idiot, inapt, incult, prost, tâmpit, etc, etc, dar în melodia asta a arătat cât îi de cretin, doar doua cuvinte prietene? Ai reuşit să le reţii? Mă îndoiesc, probabil le aveai scrise undeva, iar mişcările execrabile, ăla este dans? EU NU CRED! Ba din contră, e un căcat de 2 bani, defapt 1 ban că nu avem monedă de 2.
Acuma mă gândesc în felul următor, ăsta ori a vrut să ne arate că este „barosan” şi că are pizde, ori a trecut de partea cealantă, adică e poponar în toata firea.
Gata, vă las că mi`e lene să scriu şi în plus iar uitaş ceaiu` pe foc. Uitaţi`vă la videoclip băieţi!

Bă da nu că îi stă mai bine aşa:
*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: